|
M-am născut în martie 1976 în Câmpia Turzii și la vârsta de doar 6 luni viața mea a fost major amenințată de un vacin administrat greșit printr-o eroare medicală. Am supraviețuit 4 dintre cei 5 copii victime ale aceleiași erori. Tot sistemul medical ne-a salvat, printr-un alt medic, ambițios, perseverent și foarte bine pregătit.
Am crescut cu povestea acestei salvări miraculoase și în spiritul respectului față de oamenii bine pregătiți din sistemul medical și mereu conștientă că un sistem este compus din oamenii ce îl alcătuiesc și deci funcționarea lui depinde de pregătirea și responsabilizarea acestor oameni.
Toată copilăria m-am jucat “de-a doctorul” și am știut mereu că vreau să fiu un medic foarte bun ce salvează copii. Era ca o promisiune față de salvatorul meu și față de Divinitate. Totuși, furtuna schimbărilor din 1989 mi-a plimbat prin fața ochilor posibilități de care până atunci nu fusesem conștientă. Dintre toate aceste posibilități se desprindea foarte clară imaginea idealizată a unui manager de firma care este liderul angajaților săi, care lucrează pentru a creea oportunități de dezvoltare, care aduce progress și bună-stare în mediul din care face parte, în comunitatea în care lucrează. Și cumva, adolescența și tinerețea s-au aliniat acestui vis, am deschis și dezvoltat mai multe companii și am testat și cum este să fi angajat, pe nivele și cu responsabilități foarte diverse.
În tot acest parcurs, cele mai împlinitoare momente au fost întotdeauna cele în care am lucrat cu sau în beneficiul copiilor și mai ales cele în care am avut rolul de învățător/instructor. Din timp în timp, la ceas de seară, dar tot mai rar, regăseam nostalgia visului copilăriei și o umbră de regret aducea oftatul cu multe semnificații: “e târziu să te mai apuci de medicină după 25, 30 de ani”. Și până la urmă și momentele acestea de suspin s-au estompat acoperite de tumultul vieții în încrengătura românească, nașterea unui copil și provocările echilibrării vieții de familie cu responsabilitățile de manager al unei firme.
Dar pentru că visul copilăriei era dorința profundă a sufletului meu, Universul și-a jucat jocul și m-a readus în fața acestei alegeri. Fetița mea avea aproape 3 ani și deși aveam acces la medici foarte buni și orice tratamente ar fi fost necesare, nu reușeam să oprim o rinită ce părea să vină de nicăieri dar care se prelungea încăpățânată timp de mai multe luni pe an, transformându-se periodic în otite și/sau bronșite ce trebuiau tratate destul de agresiv. Așa s-a făcut că, la îndemnul unui prieten de încredere, am fost cu fetița la prima ei ședință de terapie Bowen. Ședința s-a terminat, am urmat recomandările terapeutei și am așteptat în fiecare zi, urmărind foarte atenți, ca ceva să se schimbe, dar nu s-a întâmplat așa. Pentru că aveam deja programarea făcută, deși nu înțelesesem mai nimic din acea primă ședință, decât că nu-i făcuse niciun rău copilei, am mers și la a două ședință. După aceasta nu am mai fost la fel de încordați în așteptarea rezultatului, deja eram pregătiți să concluzionam că nici asta nu o ajută, până în a 4-a zi după ședința, când am constatat cu stupoare că nu ne amintim de când niciunul dintre noi nu i-am șters nasul…
Pentru că așa vine starea de bine și echilibru, fără surle și trâmbițe, normal și atât de natural, încât nu o remarci imediat.
Din acest moment povestea curge natural, ca orice râu ce curge în albia lui firească. Văzând rezultatele la fetiță, am ales să îmi tratez și eu problemele cu partea lombară a coloanei vertebrale, probleme ce mă puneau deseori în imposibilitatea de a merge măcar câțiva pași.
Cu mintea mea de manager bine antrenat am făcut imediat un calcul financiar simplu: investiția într-un curs de tehnică Bowen merita pentru a-mi ține familia sănătoasă. Și astfel m-am înscris la primul curs, rupând cu greu 4 zile din programul deja extrem de aglomerat (și planificând în sinea mea că în timpul cursului voi mai rezolva din problemele urgente prin telefon sau internet). Mare mi-a fost surpriza să constat că acest curs m-a absorbit cu totul, că “problemele” ce apăreau de rezolvat nu erau de fapt atât de urgente și puteau fi amânate și că în ultimele 2 zile de curs am și uitat să-mi mai verific telefonul… Dar desigur, aceasta era doar o întâmplare și nu și-a relevat adevărata semnificație decât mult mai târziu, atunci când după al doilea curs, simțeam cum se schimbă prioritățile în viața mea, cum biroul de manager nu mă mai atrăgea defel, cum vorbeam tot mai mult despre această tehnică, și cum prietenii care îmi permiseseră să exersez pe ei mă căutau acum ca să îi ajut pentru că simțiseră rezultatele pe corpul lor, și mai mult, mă rugau să lucrez cu prieteni de-ai lor ce aveau și ei probleme de sănătate. După acest moment povestea se comprimă, am început să petrec tot mai mult timp în sala de curs, pe măsură ce avansam în formare reparticipam în paralel la toate cursurile cu modulele pe care le parcursesem deja, recapituland informațiile, mereu descopeream ceva ce îmi scăpase, un detaliu pe care îl puteam face mai bine. Destul de repede am început să traduc pentru profesorul Andrew Zoppos, și timp de 6 ani am tradus foarte multe dintre cursurile ce s-au ținut la Cluj și Timișoara.
Andrew Zoppos și Carmen Zoppou m-au ghidat în tot acest parcurs, ajutându-mă să înțeleg, să învăț, să exersez, să mă dezvolt și să “cresc” în practicarea tehnicii Bowen. Ei au devenit a două mea familie, prieteni de nădejde, fiind în același timp profesori severi și susținătorii mei permanenți.
Astfel, în 2011 am renunțat la jobul de manager, am ieșit din propria mea firma și am deschis primul cabinet de Bowen împreună cu alți 2 colegi de grupă. În 2012 m-am mutat într-un alt cabinet, mai mare, deoarece nu mai reușeam să acopăr toate solicitările pe care le primeam pentru ședințe de terapie Bowen. În paralel, oricând era profesorul în Cluj eram permanent în sala de curs, traducând sau pur și simplu asistând la cursuri, observând predarea.
În 2013 am preluat responsabilitatea de organizator al cursurilor în Centrul de Formare Bowen din Cluj și tot de atunci am avut și responsabilitatea de a superviza zile de practică pentru cursanții ce erau în formare. Am lucrat astfel cu peste 1000 de cursanți atât în Cluj cât și în Timișoara, iar pentru o perioadă mai scurtă și în Iași.
În tot acest timp nu am întrerupt activitatea mea la cabinet, unde am câștigat o vastă experiență practică, lucrând cu peste 5000 de pacienți adulți și copii și peste 2000 de bebeluși sub 6 luni. Dintre aceștia, cel mai drag mi-a fost mereu să lucrez cu cuplurile ce erau declarate medical “cu infertilitate” ajutând prin tehnica Bowen la conceperea și nașterea a peste 40 de copii; la fel de multă bucurie simt lucrând cu femei însărcinate și proaspete mămici ce se confruntă cu probleme specifice și desigur, cu toți acei bebeluși care după doar o ședința de terapie Bowen nu mai plâng de dureri de burtică și au zile și nopți liniștite și fericite.
Tot acest parcurs a dus la înscrierea în programul de formare a instructorilor Bowtech în Cadrul Academiei de Terapie Bowen din Australia, continuarea asistenței atât la cursurile profesorului Andrew Zoppos cât și la ale profesoarei Carmen Zoppou, lucrul cu cursanții în cadrul zilelor de practică și susținerea lor în lucrul cu pacienții prin mentorat și supervizare cu privire la cazurile cu care lucrează.
Tehnica Bowen mi-a schimbat viața! A adus sănătate în familia mea, echilibru în viața mea privată, satisfacții incredibile prin cazurile cu care lucrez în cabinet și împlinirea sufletească de a putea să răspund visului copilăriei mele și promisiunii mele profunde de a da înapoi ceea ce am primit, sănătate pentru copii și bebeluși. Sunt profund recunoscătoare profesorilor mei care m-au ghidat pe parcursul acestui proces și continuă să o facă, le mulțumesc tuturor celor ce au avut încredere în mine că terapeut și în mod special tuturor părinților ce au avut încrederea de a-și lasă comorile lor cele mai de preț în mâinile mele pentru a fi intermediarul alinarii lor și stării de bine.
Continuăm, cu bucurie!